"[...]
Dupa ore, Edward si cu mine aveam sa rezolvam problema, mi-am promis mie insemi.Nu mai acceptam nici o scuza.
Ma conduse la comioneta, iar eu ma inversunam sa ma tin de cuvant.
-Te deranjeaza daca vin la tine azi? intreaba el inainte sa ne urcam in camion, luandu-mi-o inainte.
-Sigur ca nu.
-Acum? intreaba el deschizandu-mi portiera.
-Sigur.Mi-am pastrat vocea ferma, desi nu-mi placea deloc graba din tonul lui.Tocmai ma duceam sa pun o scrisoare la posta pt Renee.Ne vedem acolo.
Se uita la plicul gros de pe locul pasagerului.Se intinse brusc peste el si-l lua.
-Fac eu asta, spuse el incet.Si tot ajung inaintea ta acasa.Afisa zambetul strengaresc care-mi placea, dar ceva tot nu era in regula.Nu i se citea si in ochi.
-Ok, am fost eu de acord, neputand sa-i raspund la zambet.Inchise portiera si se indreapta spre masina lui.
A ajuns inaintea mea acasa.Parcase pe locul lui Charlie cand am tras si eu in fata casei.Era un semn rau.Inseamna ca nu avea de gand sa stea.Mi-am scuturat capul si am tras adanc aer in piept, incercand sa-mi fac curaj.
Iesi din masina in acelasi timp cu mine si veni in intampinarea mea.Intinse mana sa-mi ia geanta cu carti.Lucru normal.Dar o puse inapoi pe scaun.Lucru anormal.
-Hai sa facem o plimbare, sugera el cu o voce lipsita de afectiune, luandu-ma de mana.
Nu am raspuns.Nu gaseam nici o cale sa ma opun, dar am stiut imediat ca asta voiam sa fac.Nu-mi placea ce se inatampla."e de rau, e de foarte rau",imi repeta la nesfarsit vocea din minte.
Dar el nu astepta un raspuns.Ma conducea spre partea estica a curtii, acolo unde incepea padurea.L-am urmat fara sa vreau, incercand sa gandeac, desi eram cuprinsa de panica.Mi-am amintit ca era ceea ce voiam.Sa avem ocazia sa lamurim lucrurile.Si atunci de ce ma ineca panica?
Facusem numai cativa pasi in padure cand se opri.Abia daca ajunsesem pe carare-inca mai vedeam casa.Ce mai plimbare!
Edward se srijini de un copac si se uita la mine, cu expresia fetei de nedescifrat.
-Ok, sa vorbim, am spus eu.Sunase mai curajos decat era.
El trase adanc aer in piept.
-Bella, noi plecam.
Am tras si eu adanc aer in piept.Era o optiune acceptabila.Credeam ca eram pregatita.Dar totusi trebuia s aintreb.
-De ce acum?Inca un an...
-Bella, e timpul.La urma urmei, cat crezi ca mai putem sa stam in Forks?Carlisle abia daca arata de 30 de ani, iar el pretinde ca are deja 33.Oricum va trebui sa o luam de la capat.
Raspunsul lui ma deruta.Credeam ca prin plecat intelegea sa-si lase familia sa traiasca in pace.Noi de ce trebuia sa plecam daca ei plecau?M-am uitat la el incercand sa inteleg ce voia sa spuna.
Se uita si el la mine cu raceala.
Mi se facu brusc greata cand mi-am dat seama ca intelesesem gresit.
-Cand ai spus noi...am soptit eu.
-M-am referit la mine si la familia mea.Rostise fiecare cuvant separat si clar.
Mi-am scuturat capul mecanic inainte si inapoi, incercand sa-mi revin.El asteapta fara sa dea vreun semn de nerabdare.Imi lua cateva minute inainte sa pot vorbi.
-Bine, am spus eu.Atunci vin cu tine.
-Nu poti, Bella.Acolo unde mergem...nu e un loc potrivit pt tine.
-Acolo unde esti tu este locul potrivit pt mine.
-Nu e bine pt tine, Bella.
-Nu fi ridicol.Voiam sa par suparata, dar nu reuseam decat sa para ca si cum as cersi.Tu esti partea cea mai buna din viata mea.
-Lumea mea nu este pt tine, spuse el neinduplecat.
-Ce s-a intamplat cu Jasper-nu a fost nimic, Edward.Nimic!
-Ai dreptate, ma aproba el.Era ceva la care trebuia sa ma astept.
-Ai promis!Ai promis in Phoenix ca vei ramane...
-Atat timp cat va fi bine pt tine, ma intrerupse el ca sa ma corecteze.
-Nu!E din cauza sufletului lui, nu?am strigat eu furioasa, cuvintele explodand din mine, dar sunand tot ca o rugaminte.Mi-a povestit Carlisle despre asta si nu-mi pasa, Edward!Nu-mi pasa!Poti sa-mi iei sufletul.Nu-l vreau fara tine-deja e al tau!
Trase adanc aer in piept si se uita in gol spre pamant pt un moment lung.Gura i se stramba discret.Cand, intr-un tarziu, ridica privirea, ochii ii erau duri...ca si aurul lichid din privirea lui ar fi inghetat.
-Bella, nu vreau sa vii cu mine.Rosti cuvintele rar si precis, uitandu-se la mine cu ochii reci, privind cum asimilam ce spunea el de fapt.
Urma un moment de liniste in care eu repetam cuvintele in gand de mai multe ori, cautand adevaratul lor inteles.
-Nu...nu...ma vrei?Le-am rostit cu voce tare, derutata de felul cum sunau in ordinea asta.
-Nu.
m-am uitat in ochii lui fara sa inteleg.El ma privi inapoi fara sa se scuze.Ochii lui erau ca topazul- limpezi si foarte profunzi.Parca puteam vedea in ei adancimi de kilometri intregi, si totusi in profunzimea interminabila nu gaseam nicaieri o contrazicere a ceea ce tocmai rostise.
-Ei bine, asta schimba tot.Eram surprinsa cat de calma si rezonabila era vocea mea.Poate din cauza ca eram atat de amortita.Nu puteam asimila ceea ce spunea.Nu avea nici un sens.
Isi muta privirea printre copaci si vorbi din nou.
-Bineinteles ca o sa te iubesc intotdeauna.Dar...am obosit sa ma prefac ca sunt altcineva.Nu sunt om.Se uita inapoi la mine, iar trasaturile de gheata ale fetei lui perfecte nu erau umane.Am lasat lucrurile sa scape de sub control si imi pare rau.
-Nu.Vocea mea era soptita acum; intelegerea incepuse sa se prelinga prin mine, bolborosind ca acidul prin venele mele.Nu face asta!
El se uita pur si simplu la mine si-mi dadeam seama din ochii lui ca vorbele mele veneau mult prea tarziu.Deja luase hotararea.
-Nu esti potrivita pt mine, Bella.Parafrazase cuvintele lui de mai devreme si nu mai aveam nici un raspuns.Stiam prea bine ca nu eram destul de buna pt el.
Am deschis gura sa spun ceva dupa care am inchis-o la loc.El asteapta rabdator, cu fata lipsita total de sentimente.Am incercat din nou.
-Daca...asta e ce-ti doresti.
El dadu din cap o data.
Imi amorti tot corpul.Nu mai simteam nimic de la gat in jos.
-As vrea sa te rog ceva totusi, daca nu cer prea mult, spuse el.
M-am intrebat ce vazuse pe fata mea, pt ca expresia fetei i se schimba in semn de raspuns.Dar inainte sa pot sa identific ce era, se ascunse sub aceeasi masca senina.
-Orice, am promis eu cu vocea putin mai puternica.
In timp ce ma uitam la el, ochii lui de gheata se topeau.Aurul din privirea lui redeveni lichis, topindu-se in privirea mea, cu o intensitate coplesitoare.
-Sa nu faci nimic necugetat sau prostesc, imi ordona el, fara sa mai fie detasat.Intelegi ce vreau sa spun?
Ochii lui erau mai reci, semn ca distanta dintre noi revenise.
-Ma gandesc bineinteles la Charlie.Are nevoie de tine.Ai grija de tine...pt el.
Am dat din nou din cap.
-Asa o s afac, am soptit eu.
Paru sa se relaxeze putin.
-Si-ti promit si eu ceva in schimb, spuse el.Iti promit ca asta e ultima oara cand ma vezi.Nu ma voi intoarce.Nu te voi mai face sa treci prin asa ceva niciodata.Poti sa-ti continui viata fara ca eu sa ma mai amestec.Va fi ca si cum nu as fi existat.
Probabil ca incepusera sa-mi tremure genunchi pt ca padurea incepuse sa se miste brusc.Vocea lui se auzea ca din departare.
Zambi bland.
-Nu-ti face griji.Esti om...memoria ta nu e mai mult decat o sita.Pt voi timpul judeca orice rana.
-Si amintirile tale?am intrebat eu.Parca aveam ceva in gat, parca ma inecam.
-Pai, ezita o clipa, eu nu o sa uit.Dar cei ca mine...sunt usor de distras.Zambi; zambestul era linistit si nu i se reflecta in ochi.
Se indeparta de mine cu un pas.
-Asta-i tot, presupun.Nu o sa te mai deranjam niciodata.
Pluralul imi atrase atentia.Lucru care ma surprinse; credeam ca nu sunt in stare sa observ nimic.
-Alice nu se mai intoarce, am inteles eu.Nu stiu cum ma auzise-nu rostisem cuvintele cu voce tare-,dar el paru sa inteleaga.
Isi scutura capul incet, prinvindu-ma incontinuu.
-Nu.Au plecat toti.Eu am ramas in urma sa-mi iau ramas-bun.
-Alice a plecat?Nu-mi venea sa cred.
-A vrut sa-si ia ramas-bun, dar am convins-o eu ca o ruptura curata e mai buna pt tine.
Eram ametita; imi era greu sa ma concentrez.Cuvintele lui mi se invarteau in minte si mi-am amintit de doctorul din spitalul din Phoenix, cand imi arata radiografiile."Dupa cum vezi, e o ruptura curat, spunea el aratand cu degetul imaginea osului afectat.Asta-i bine.Se va vindeca mai usor, mai repede."
Am incercat sa respir normal.Trebuia sa ma concentrez, sa gasesc o cale sa ma trezesc din cosmarul asta.
-Ramas-bun, Bella, spuse el cu aceeasi voce linistita.
-Asteapta!am reusit eu sa rostesc, intinzand mainile dupa el, incercand sa-mi fac picioarele amortite sa mearga.
Credeam ca si el se intinde dupa mine.Dar mainile lui reci ma prinsera de incheieturi numai ca sa mi le aseze de o parte si de alta a mea.Se apleaca si-si lipi usor buzele de fruntea mea pt un moment extrem de scurt.Am inchis ochii.
-Ai grija de tine, spuse el respirand rece pe pielea mea.
Se simti o briza usoara, ciudata.Am deschis brusc ochii.Frunzele unui vlastar de artar tremura de la vantul bland al trecerii lui.
Plecase.
Am ignorat inutilitatea reactiei mele si l-am urmat in padure, cu picioarele tremurande.Ii disparuse urma intr-o clipa.Nu erau urme de pasi, iar frunzele erau din nou nemiscat, dar am continuat sa merg inainte fara sa ma gandesc.Nu puteam sa fac nimic altceva.Trebuia sa continui sa merg.Daca ma opream, se termina totul.
Dragostea, viata, rostul...se terminau.
[...]"