"[...]
Eram pe punctul de a-mi pierde cumpatul.M-am oprit sa inspir adanc, sa incerc sa ma calmez.Trebuia sa il eliberez.Trebuia sa ma asigur ca asta nu se va mai intampla niciodata.
-Isabella Marie Swan, sopti el, cu cea mai ciudata expresie pe chip.Parea aproape furios.Crezi ca i-am rugat pe Volturi sa ma ucida pt ca ma simteam vinovat?
Imi dadeam seama ca aveam figura unui om care nu intelege nimic.
-Si nu-i asa?
-E drept ca m-am simtit foarte vinovat.Mult mai vinovat decat poti intelege.
-Atunci... la cete referi?Nu inteleg.
-Bella, m-am dus la Volturi pt ca am crezut ca esti moarta, spuse el, cu vocea moale, dar cu ochii scaparatori.
Chiar daca nu as fi avut nimic de-a face cu moartea ta- se cutremura cand sopti acel cuvant- chiar daca nu ar fi fost vina mea, tot m-as fi dus in Italia.Evident, ar fi trebuit sa fiu mai atent- ar fi trebuit sa discut direct cu Alice si sa nu ma multumesc cu relatarile la mana a doua, ale lui Rosalie.Sincer vorbind, ce sanse as fi avut sa cred cand baiatul acela a spus ca Charlie era la inmormantare?Ce sanse as fi avut sa inteleg c s-a intamplat?
-Sansele..., murmura el cu o vocea ata de joasa incat nu eram sigura ca am auzit bine.Sansele sunt intotdeauna impotriva noastra.Greseala dupa greseala.Nu il voi mai critica pe Romeo niciodata.
-Dar tot nu inteleg, i-am spus.Exact la asta ma refer.Si ce daca?
-Poftim?
-Si ce daca as fi murit?
Se holba la mine pt un lung moment, inainte sa raspunda:
-Nu-ti amintesti nimic din ceea ce ti-am zis mai inainte?
-Imi amintesc tot ceea ce mi-ai zis.
Isi trecu varful degetului rece peste buza mea d jos.
-Bella, se pare ca ai fost indusa in eroare.Inchise ochii, scuturand din cap inainte si inapoi cu o jumatate de zambet pe fata lui frumoasa.Nu era un zambet fericit.Credeam ca ti-am explicat clar mai devreme.Bella, nu pot trai intr-o lume in care tu nu existi...
-Sunt...Capul mi se invartea in timp ce cautam cuvantul potrivit.Confuza.Era un cuvant bun.Nu intelegeam c imi spunea.
Se uita adanc in ochii mei.Privirea ii era serioasa si sincera.
-Sunt un mincinos, Bella, trebuia sa te mint.
Am inlemnit, iar muschii i s-au inclestat ca in asteptarea unui impact.Am simtit ca pieptul mi s-a desfacut in doua; durerea mi-a taiat respiratia.
Ma scutura de umar, incercand sa ma relaxez.
-Lasa-ma sa termin!Sunt un mincinos, iar tu m-ai crezut atat de repede.Tresari.Asta a fost...chinuitor.
Am asteptat, inca inlemnita.
-Cand eram in padure, cand iti spuneam la revedere...
Nu mi-am permis sa imi amintesc.M-am luptat sa ma mentin in prezent.
-...Nu aveai de gand sa ma lasi sa plec, continua el.Imi dadeam seama de asta.Nu voiam s-o fac- simteam asta ca ma va ucide-, dar stiam ca, daca te voi putea convinge ca nu te mai iubesc, vei reusi foarte repede sa iti revi si sa-ti vezi de viata ta.Speram ca, daca vei crede ca eu am trecut peste asta, vei face si tu la fel.
-O ruptura curata, am soptit printre buzele nemiscate.
-Exact.Dar niciodata nu mi-am imaginat ca va fi atat de usor de facut!Am crezut ca va fi aproape imposibil- ca vei fi atat de sigura care e adevarul incat va trebui sa mint ore intregi pana sa pot sadi samanta indoielii in sufletul tau.Am mintit si imi pare atat de rau- imi pare rau ca te-am ranit, imi pare rau ca a fost un efort zadarnic.Imi pare rau ca nu te-am putut proteja de ceea ce sunt.Am mintit ca sa te salvez, dar n-a mers.Imi pare rau.Dar cum m-ai putut crede?Dupa ce ti-am spus de mii de ori ca te iubesc, cum ai putut sa lasi un singur cuvant sa iti distruga increderea in mine?
Nu am raspuns.Eram prea socata ca sa formulez un raspuns rational.
-Puteam s-o vad in ochii tai, sa vad ca erai convinsa ca nu te mai voiam.Cea mai absurda si mai ridicola situatie- de parca s-ar fi putut ca eu sa nu exist fara sa am nevoie de tine!
Inca eram inlemnita.Cuvintele lui erau de neinteles, pt ca nu-mi venea sa-mi cred urechilor.
Imi scutura umarul din nou, de data asta atat de tare incat imi facu dintii sa clantane.
-Bella, ofta el.Vorbesc serios, ce-a fost in capul tau?
Am inceput sa plang.Lacrimile s-au adunat si apoi au inceput sa curga siroaie pe obrajii mei.
-Stiam eu, am suspinat.Stiam ca visez.
-Esti imposibila, spuse el si rade- un ras de om frustrat.Cum sa-ti explic ca sa ma crezi?Nu dormi si nu esti moarta.Sunt aici si te iubesc.Intotdeauna te-am iubit si te voi iubi mereu.M-am gandit la tine, am avut inaintea ochilor imaginea fetei tale, in fiecare secunda cat timp am fost plecat.Cand ti-am spus ca nu te mai vreau a fost cea mai urata blasfemie.
Am scuturat din cap, iar lacrimile continua sa curga din coltul ochilor.
-Nu ma crezi, nu-i asa?sopti el, cu fata mai palida decat de obicei- imi dadeam seama de asta chiar si in lumina slaba.De ce poti sa crezi o minciuna, dar adevarul nu?
-N-a avut niciodata sens ca tu sa ma iubesti, i-am explicat, cu vocea hotarata.Intotdeauna am stiut asta.
ochii i se ingustara si maxilarul i se inclesta.
-O sa-ti dovesdesc ca esti treaza, promise el.
Imi prinse fata intre mainile lui de fier, ignorandu-mi eforturile de a incerca sa intorc capul.
-Te rog, nu, am soptit.
Se opri, cu buzele la un centimetru de ale mele.
-De ce?intreaba el.Respiratia lui imi atinse fata, facandu-mi mintea s-o ia razna.
-Cand ma voi trezi, el deschise gura sa protesteze, asa ca am reformulat, bine, uita asta- cand vei pleca din nou, imi va fi indeajuns de greu si fara asta.
Se trase inapoi un pic, pt a-mi privi fata.
[...]"


CONTINUAREA MAI TARZIU:p

"[...]
In timp ce ma holbam la fata lui frumoasa, mi-am dat seama dintr-odata ca eram in bratele lui Edward si ca in momentul acesta nu eram pe punctul de a fi ucisi.
-Vai, Edward, am strigat eu, suspinad din nou.Era ca o reactie asa de stupida!Lacrimile erau prea dese ca sa ii mai vad fata si asta era cumplit.Nu aveam timp decat pana la apusul soarelui- ca intr-o poveste, cu termene limita care pun capat magiei.
-Ce s-a mai intamplat? intreaba el, inca nelinistit, mangaindu-mi spatele cu atingeri delicate.
Mi-am pus bratele in jurul gatului lui- cel mai rau lucru la care ma puteam astepta din partea lui era ma sa ma respinga- si l-am imbratisat si mai mult.
-E atat de urat din partea mea sa fiu fericita acum? l-am intrebat.
Nu m-a respins.M-a tras si mai tare la pieptul lui rcee ca gheata, atat de strans incat imi era greu sa respir.
-Stiu exact la ce te referi, sopti el.Dar avem multe motive pt ca sa fim fericiti, sopti el.In primul rans, suntem in viata.
-Da, am fost eu de acord.E un motiv serios.
-Si suntem impreuna, sopti el.Respiratia ii era atat de dulce incat ma ametea.
Am dat din cap afirmativ, incredintata insa ca pt el lucrul acesta nu era atat de important cat era pt mine.
-Si cu ceva noroc vom fi in viata si maine.
-Sa speram, am spus eu nelinistita.
[...]"

"[...]
Il vedeam acum.Si vedeam si de ce el nu ma vedea pe mine.
Era chiar el, nu era o halucinatie de data asta.Si mi-am dat seama ca fanteziile mele fusesera mai slabe decat crezusem; nu se ridicasera nici pe departe la inaltimea lui.
Edward statea nemiscat ca o statuie, la doar cativa pasi de intrarea pe alee.Ochii ii erau inchisi, iar cearcanele de sub ochi erau de un violet-inchis, bratele ii erau relaxate pe langa corp, cu palmele intoarse in sus.Expresia ii era foarte pasnica, de parca visa lucruri placute.Pielea de marmura a pieptului ii era dezgolita- la picioarele lui se afla un morman mic de material alb.Lumina care se reflecta din pavajul pietei scanteia slab pe pielea lui.
Nu mai vazuse niciodata ceva atat de frumos-chiar si in timp ce alergam, icnind si tipand, puteam sa apreciez asta.Iar ultimele sapte luni nu insemnau nimic.Si cuvintele din padure nu insemnau nimic.Si nu mai conta ca el nu mai voia.Nu mai voiam nimic altceva pe lumea asta decat pe el, oricat as fi trait.
Ceasul batu, iar el pasi spre lumina.
-Nu!am tipat.Edwrd uite-te la mine!
Nu ma asculta.Zambi foarte usor.Ridica piciorul sa mai faca un ultim pas- direct in calea soarelui.
M-am izbit de el atat de tare incat forta impactului m-ar fi trantit la pamant daca bratele lui nu m-ar fi prins si nu m-ar fi ridicat.Mi-am pierdut rasuflarea si am dat capul pe spate.
Ochii lui negri se deschisera incet cand ceasu batu din nou.Se uita in jos spre mine, surprins.
-Uimitor, spuse el, cu vocea lui splendida, usor amuzat.Carlisle avea dreptate.
-Edward, am incercat sa soptesc, dar vocea mea nu avea sunet.Trebuie sa te intorci la umbra.Trebuie sa te misti!
Parea drogat.Mana lui imi mangaie delicat obrazul.Nu parea sa observe ca incercam sa il fortez sa o ia inapoi p alee.Ar fi fost acelasi lucru daca as fi incercat sa imping zidurile de pe marginea aleii.Ceasul batu, dar el nu reactioneaza.
Era foarte ciudat, pt ca eram amandoi in pericol de moarte.Si totusi, in secunda aceea, m-am simtit bine.Intreaga.Imi simteam inima batand cu putere, iar sangele imi pulsa repede prin vene.Plamanii mi se umplura cu mirosul dulce care venea din pielea lui.Parca nu fusese niciodata o gaura in pieptul meu.Ma simteam minunat-nu vindecata, ci ca si cand nu as fi avut niciodata vreo rana acolo.
-Nu-mi vine sa cred cat de repede s-a petrecut totul.N-am simtit nimic- sunt foarte bune, medita el, inchizand din nou ochii si apasandu-si buzele de parul meu.Vocea ii era ca mierea si catifeaua."Cum ti-a supt moartea mierea rasuflarii!Dar ti-a ramas, in ciuda ingroparii, divina frumusete intiparita pe chipul tau.SI n-ai fost biruita!" murmura el si am recunoscut replica spusa de Romeo in cripta.Ceasul bubui ultima bataie.Mirosi la fel ca intotdeauna, continua el.Deci poate ca acesta chiar nu este iadul.Nu-mi pasa.Il accept.
-Nu sunt moarta; l-am intrerupt. Si nici tu nu esti mort!Te rog, Edward, trebuie sa ne miscam.Ei nu sunt departe!
M-am luptat in bratele lui, era uimit, iar fruntea i s-a incretit de confuzie.
-Ce-ai spus?intreaba el politicos.
-Nu am murit, nu inca!Dar trebuie sa iesim de-aici inainte ca Volturii...
Intelesese imediat chiar in timp ce vorbeam.Inainte sa apuc sa termin propozitia, ma smulse brusc de la marginea umbrelor, invartindu-ma fara efort si asezandu-ma cu spatele lipt de zidul de caramida; statea cu spatele la mine privind spre alee.Bratele i se intinsera larg, protector, in fata mea.
[...]"

"[...]
Dupa ore, Edward si cu mine aveam sa rezolvam problema, mi-am promis mie insemi.Nu mai acceptam nici o scuza.
Ma conduse la comioneta, iar eu ma inversunam sa ma tin de cuvant.
-Te deranjeaza daca vin la tine azi? intreaba el inainte sa ne urcam in camion, luandu-mi-o inainte.
-Sigur ca nu.
-Acum? intreaba el deschizandu-mi portiera.
-Sigur.Mi-am pastrat vocea ferma, desi nu-mi placea deloc graba din tonul lui.Tocmai ma duceam sa pun o scrisoare la posta pt Renee.Ne vedem acolo.
Se uita la plicul gros de pe locul pasagerului.Se intinse brusc peste el si-l lua.
-Fac eu asta, spuse el incet.Si tot ajung inaintea ta acasa.Afisa zambetul strengaresc care-mi placea, dar ceva tot nu era in regula.Nu i se citea si in ochi.
-Ok, am fost eu de acord, neputand sa-i raspund la zambet.Inchise portiera si se indreapta spre masina lui.
A ajuns inaintea mea acasa.Parcase pe locul lui Charlie cand am tras si eu in fata casei.Era un semn rau.Inseamna ca nu avea de gand sa stea.Mi-am scuturat capul si am tras adanc aer in piept, incercand sa-mi fac curaj.
Iesi din masina in acelasi timp cu mine si veni in intampinarea mea.Intinse mana sa-mi ia geanta cu carti.Lucru normal.Dar o puse inapoi pe scaun.Lucru anormal.
-Hai sa facem o plimbare, sugera el cu o voce lipsita de afectiune, luandu-ma de mana.
Nu am raspuns.Nu gaseam nici o cale sa ma opun, dar am stiut imediat ca asta voiam sa fac.Nu-mi placea ce se inatampla."e de rau, e de foarte rau",imi repeta la nesfarsit vocea din minte.
Dar el nu astepta un raspuns.Ma conducea spre partea estica a curtii, acolo unde incepea padurea.L-am urmat fara sa vreau, incercand sa gandeac, desi eram cuprinsa de panica.Mi-am amintit ca era ceea ce voiam.Sa avem ocazia sa lamurim lucrurile.Si atunci de ce ma ineca panica?
Facusem numai cativa pasi in padure cand se opri.Abia daca ajunsesem pe carare-inca mai vedeam casa.Ce mai plimbare!
Edward se srijini de un copac si se uita la mine, cu expresia fetei de nedescifrat.
-Ok, sa vorbim, am spus eu.Sunase mai curajos decat era.
El trase adanc aer in piept.
-Bella, noi plecam.
Am tras si eu adanc aer in piept.Era o optiune acceptabila.Credeam ca eram pregatita.Dar totusi trebuia s aintreb.
-De ce acum?Inca un an...
-Bella, e timpul.La urma urmei, cat crezi ca mai putem sa stam in Forks?Carlisle abia daca arata de 30 de ani, iar el pretinde ca are deja 33.Oricum va trebui sa o luam de la capat.
Raspunsul lui ma deruta.Credeam ca prin plecat intelegea sa-si lase familia sa traiasca in pace.Noi de ce trebuia sa plecam daca ei plecau?M-am uitat la el incercand sa inteleg ce voia sa spuna.
Se uita si el la mine cu raceala.
Mi se facu brusc greata cand mi-am dat seama ca intelesesem gresit.
-Cand ai spus noi...am soptit eu.
-M-am referit la mine si la familia mea.Rostise fiecare cuvant separat si clar.
Mi-am scuturat capul mecanic inainte si inapoi, incercand sa-mi revin.El asteapta fara sa dea vreun semn de nerabdare.Imi lua cateva minute inainte sa pot vorbi.
-Bine, am spus eu.Atunci vin cu tine.
-Nu poti, Bella.Acolo unde mergem...nu e un loc potrivit pt tine.
-Acolo unde esti tu este locul potrivit pt mine.
-Nu e bine pt tine, Bella.
-Nu fi ridicol.Voiam sa par suparata, dar nu reuseam decat sa para ca si cum as cersi.Tu esti partea cea mai buna din viata mea.
-Lumea mea nu este pt tine, spuse el neinduplecat.
-Ce s-a intamplat cu Jasper-nu a fost nimic, Edward.Nimic!
-Ai dreptate, ma aproba el.Era ceva la care trebuia sa ma astept.
-Ai promis!Ai promis in Phoenix ca vei ramane...
-Atat timp cat va fi bine pt tine, ma intrerupse el ca sa ma corecteze.
-Nu!E din cauza sufletului lui, nu?am strigat eu furioasa, cuvintele explodand din mine, dar sunand tot ca o rugaminte.Mi-a povestit Carlisle despre asta si nu-mi pasa, Edward!Nu-mi pasa!Poti sa-mi iei sufletul.Nu-l vreau fara tine-deja e al tau!
Trase adanc aer in piept si se uita in gol spre pamant pt un moment lung.Gura i se stramba discret.Cand, intr-un tarziu, ridica privirea, ochii ii erau duri...ca si aurul lichid din privirea lui ar fi inghetat.
-Bella, nu vreau sa vii cu mine.Rosti cuvintele rar si precis, uitandu-se la mine cu ochii reci, privind cum asimilam ce spunea el de fapt.
Urma un moment de liniste in care eu repetam cuvintele in gand de mai multe ori, cautand adevaratul lor inteles.
-Nu...nu...ma vrei?Le-am rostit cu voce tare, derutata de felul cum sunau in ordinea asta.
-Nu.
m-am uitat in ochii lui fara sa inteleg.El ma privi inapoi fara sa se scuze.Ochii lui erau ca topazul- limpezi si foarte profunzi.Parca puteam vedea in ei adancimi de kilometri intregi, si totusi in profunzimea interminabila nu gaseam nicaieri o contrazicere a ceea ce tocmai rostise.
-Ei bine, asta schimba tot.Eram surprinsa cat de calma si rezonabila era vocea mea.Poate din cauza ca eram atat de amortita.Nu puteam asimila ceea ce spunea.Nu avea nici un sens.
Isi muta privirea printre copaci si vorbi din nou.
-Bineinteles ca o sa te iubesc intotdeauna.Dar...am obosit sa ma prefac ca sunt altcineva.Nu sunt om.Se uita inapoi la mine, iar trasaturile de gheata ale fetei lui perfecte nu erau umane.Am lasat lucrurile sa scape de sub control si imi pare rau.
-Nu.Vocea mea era soptita acum; intelegerea incepuse sa se prelinga prin mine, bolborosind ca acidul prin venele mele.Nu face asta!
El se uita pur si simplu la mine si-mi dadeam seama din ochii lui ca vorbele mele veneau mult prea tarziu.Deja luase hotararea.
-Nu esti potrivita pt mine, Bella.Parafrazase cuvintele lui de mai devreme si nu mai aveam nici un raspuns.Stiam prea bine ca nu eram destul de buna pt el.
Am deschis gura sa spun ceva dupa care am inchis-o la loc.El asteapta rabdator, cu fata lipsita total de sentimente.Am incercat din nou.
-Daca...asta e ce-ti doresti.
El dadu din cap o data.
Imi amorti tot corpul.Nu mai simteam nimic de la gat in jos.
-As vrea sa te rog ceva totusi, daca nu cer prea mult, spuse el.
M-am intrebat ce vazuse pe fata mea, pt ca expresia fetei i se schimba in semn de raspuns.Dar inainte sa pot sa identific ce era, se ascunse sub aceeasi masca senina.
-Orice, am promis eu cu vocea putin mai puternica.
In timp ce ma uitam la el, ochii lui de gheata se topeau.Aurul din privirea lui redeveni lichis, topindu-se in privirea mea, cu o intensitate coplesitoare.
-Sa nu faci nimic necugetat sau prostesc, imi ordona el, fara sa mai fie detasat.Intelegi ce vreau sa spun?
Ochii lui erau mai reci, semn ca distanta dintre noi revenise.
-Ma gandesc bineinteles la Charlie.Are nevoie de tine.Ai grija de tine...pt el.
Am dat din nou din cap.
-Asa o s afac, am soptit eu.
Paru sa se relaxeze putin.
-Si-ti promit si eu ceva in schimb, spuse el.Iti promit ca asta e ultima oara cand ma vezi.Nu ma voi intoarce.Nu te voi mai face sa treci prin asa ceva niciodata.Poti sa-ti continui viata fara ca eu sa ma mai amestec.Va fi ca si cum nu as fi existat.
Probabil ca incepusera sa-mi tremure genunchi pt ca padurea incepuse sa se miste brusc.Vocea lui se auzea ca din departare.
Zambi bland.
-Nu-ti face griji.Esti om...memoria ta nu e mai mult decat o sita.Pt voi timpul judeca orice rana.
-Si amintirile tale?am intrebat eu.Parca aveam ceva in gat, parca ma inecam.
-Pai, ezita o clipa, eu nu o sa uit.Dar cei ca mine...sunt usor de distras.Zambi; zambestul era linistit si nu i se reflecta in ochi.
Se indeparta de mine cu un pas.
-Asta-i tot, presupun.Nu o sa te mai deranjam niciodata.
Pluralul imi atrase atentia.Lucru care ma surprinse; credeam ca nu sunt in stare sa observ nimic.
-Alice nu se mai intoarce, am inteles eu.Nu stiu cum ma auzise-nu rostisem cuvintele cu voce tare-,dar el paru sa inteleaga.
Isi scutura capul incet, prinvindu-ma incontinuu.
-Nu.Au plecat toti.Eu am ramas in urma sa-mi iau ramas-bun.
-Alice a plecat?Nu-mi venea sa cred.
-A vrut sa-si ia ramas-bun, dar am convins-o eu ca o ruptura curata e mai buna pt tine.
Eram ametita; imi era greu sa ma concentrez.Cuvintele lui mi se invarteau in minte si mi-am amintit de doctorul din spitalul din Phoenix, cand imi arata radiografiile."Dupa cum vezi, e o ruptura curat, spunea el aratand cu degetul imaginea osului afectat.Asta-i bine.Se va vindeca mai usor, mai repede."
Am incercat sa respir normal.Trebuia sa ma concentrez, sa gasesc o cale sa ma trezesc din cosmarul asta.
-Ramas-bun, Bella, spuse el cu aceeasi voce linistita.
-Asteapta!am reusit eu sa rostesc, intinzand mainile dupa el, incercand sa-mi fac picioarele amortite sa mearga.
Credeam ca si el se intinde dupa mine.Dar mainile lui reci ma prinsera de incheieturi numai ca sa mi le aseze de o parte si de alta a mea.Se apleaca si-si lipi usor buzele de fruntea mea pt un moment extrem de scurt.Am inchis ochii.
-Ai grija de tine, spuse el respirand rece pe pielea mea.
Se simti o briza usoara, ciudata.Am deschis brusc ochii.Frunzele unui vlastar de artar tremura de la vantul bland al trecerii lui.
Plecase.
Am ignorat inutilitatea reactiei mele si l-am urmat in padure, cu picioarele tremurande.Ii disparuse urma intr-o clipa.Nu erau urme de pasi, iar frunzele erau din nou nemiscat, dar am continuat sa merg inainte fara sa ma gandesc.Nu puteam sa fac nimic altceva.Trebuia sa continui sa merg.Daca ma opream, se termina totul.
Dragostea, viata, rostul...se terminau.
[...]"

Voi incepe postarile cu fragmente din Luna Noua (adica vol 2).
Ca si descriere am ales o poza cu mine si my sis :D chiulind de la ore pt a citi. Tin sa mentionez ca era un frig cumplit, dar pe noi nu ne interesa, nimic si nimeni nu ne putea opri.
Ca o introduce, voi posta prima declaratie de dragoste din vol 2:
* pg 26
"-Ei bine, nu aveam sa traiesc fara tine [...] nu stiam exact cum s-o fac!"

"[...]
Durerea se intoarse din nou in ochii lui.Mi-am muscat buza si am dat din cap.
-Esti atat de pregatita ca acesta sa fie sfarsitul, murmura el, aproape pt sine, ca acesta sa fie amurgul vietii tale, desi viata ta abia a inceput?Esti gata sa renunti la tot?
-Nu e un sfarsit, e un nou inceput, l-am contrazis eu abia respirand.
-Nu merit! spuse el trist.
-Iti amintesti cand mi-ai spus ca nu ma vad foarte clar?l-am intrebat, ridicand din sprancene.Evident, esti la fel de orb.
-Stiu ce sunt.
Am oftat.Dar dispozitia lui optimista se transfera asupra mea.Edward stranse din buze, iar ochii ii erau iscoditori.Timp de o clipa imi examina fata.
-Atunci esti pregatita? intreaba el.
-Hm.Am inghit in sec.Da.
Zambi, apoi isi inclina capul incet pana cand buzele lui reci imi atinsera pielea.
-Chiar acum? sopti el, respirand rece pe gatul meu.
Am murmurat involuntar.
-Da, am soptit, pt ca vocea mea sa nu aiba timp sa cedeze.
Daca se gandea ca merg la cacealma, avea sa fie dezamagit.Luasem deja hotararea si eram sigura.Nu conta ca trupul imi era rigd ca o scandura, ca palmele erau stranse in pumni, iar respiratia nebuneasca...
Chicoti sumbru, apoi se retrase.Fata lui chiar parea dezamagita.
-Nu se poate sa crezi ca as ceda atat de usor, spuse el, cu o nuanta nefericita in tonul lui ironic.
-O fata are dreptul sa viseze.
Spranceana i se ridica.
-La asta visezi tu? Sa fii un monstru?
-Nu chiar, am spus, incruntandu-ma de felul in care isi alesese cuvintele.Monstru, intr-adevar.Cel mai mult visez sa fiu cu tine pt totdeauna.
Expresia i se schimba, inmuiata si intristata de durerea subtila din vocea mea.
-Bella.Degetele lui imi trasara delicat forma buzelor.Voi sta cu tine.Nu e de ajuns?
Am zambit sub degetele lui.
-E de ajuns deocamdata.
Tenacitatea mea il facu sa se incrunte.Nici unul nu avea de gand sa cedeze in seara asta.Edward expira, iar sunetul era practic un marait.
I-am atins fata.
-Uite ce e, i-am spus.Te iubesc mai mult decat orice pe lumea asta la un loc.Nu e de ajuns?
-Ba da, e de ajuns, raspunse el, zambind.De ajuns pt totdeauna.
Apoi se apleaca si isi lipi inca o data buzele de gatul meu."

* pg 238
"-Sunt doar placut surprins, clarifica el.In ultimi aproape o suta de ani, spuse pe un ton care ma tachina, nu mi-am imaginat niciodata ceva de genul acesta.N-am crezut ca voi gasi vreodata pe cineva cu care sa vreau sa fiu...in alt fel decat cu fratii si surorile mele.Iar apoi sa imi dau seama ca, desi totul e nou pt mine, sunt bun la asta...sa fiu cu tine..."

* pg 286
"-Te iubesc, spuse el.E o scuza slaba pt ce fac, dar cu toate astea e adevarat."

* pg 304
"-Te iubesc, am spus eu pe un ton jos intens.Intotdeauna te voi iubi, indiferent de ce se intampla acum."

* pg 362
"-Tu esti viata mea.Singurul lucru care m-ar durea ar fi sa te pierd."

* pg 364-366
"-Bella, nu mai discutam despre asta si gata.Refuz sa te condamn la o eternitate de intuneric si cu asta basta!
[...]
-Ti-am spus ca nu plec nicaieri.Nu te teme.Atata timp cat te face fericita, voi fi aici.
-Vorbesti de o eternitate, sa stii.
[...]
-Te iubesc, sopti el.
-Si eu.
-Stiu, rase el incet."

* pg 376-377
"-E amurgul, din nou, murmura el.Un alt sfarsit.Oricat de perfecta ar fi o zi, intotdeauna se termina.
-Unele lucruri nu trebuie sa se termine, am murmurat eu printre dinti,tensionata instantaneu."

"[...]
-Dormeai foarte profund; n-am pierdut nimic.Ochii lui sclipira.Ai vorbit inainte sa plec.
Am gemut.
-Ce-ai auzit?
Ochii lui aurii devenira foarte blanzi
-Ai spus ca ma iubesti.
-Stiai asta deja, i-am reamintit, lasand capul in jos.
-Mi-a facut placere sa aud, oricum.
Mi-am ascuns fata in umarul lui.
-Te iubesc,i-am soptit.
-Tu esti viata mea acum, raspunse el simplu.
[...]"

"[...]
M-am uitat in ochii lui, si deodata am inteles ca totul era la fel de nou pt el cum era si pt mine.Oricat de multi ani de experienta profunda avea, si pt el era dificl,Gandul acesta m-a incurajat.
-Mi-e teama...pt ca,ei bine, din motive obiective, nu pot sa fiu cu tine.Si mi-e teama pt ca imi doresc sa fiu cu tine mai mult decat ar trebui.
Ma uitam in jos la mainile lui in timp ce vorbeam.Imi era greu sa spun asta cu voce tare.
-Da, recunoscu el incet.Chiar ai de ce sa iti fie teama.Sa vrei sa fii cu mine.Asta nu e spre binele tau.
M-am incruntat.
-Ar fi trebuit sa fi plecat cu mult timp in urma, ofta el.Ar trebui sa plec chiar acum.Dar nu stiu daca pot.
-Nu vreau sa pleci, am murmurat eu patetic, uitandu-ma in jos din nou.
-Tocmai de aceea ar trebui sa plec.Dar nu-ti face griji.In esenta, sunt o creatura egoista.Tanjesc prea mult dupa compania ta ca sa fac ceea ce trebuie.
-Ma bucur.
-Nu te bucura!
[...]
-Nu numai dupa compania ta tanjesc!Sa nu uiti asta niciodata.Niciodata sa nu uiti ca sunt mult mai periculos pt tine decat pt oricine altcineva.
[...]
-Vezi tu,fiecare persoana miroase diferit,are alta esenta.Daca inchizi un alcoolic intr-o camera plina cu bere rasuflata, o va bea cu placere.Dar ar putea rezista, daca isi doreste asta, daca e un alcoolic pe cale de vindecare.Acum sa spunem ca pui in camera aceea un pahar cu un brandy vechi de 100 de ani, cel mai rar si mai fin coniac, si umpli camera cu aroma lui calda, cum crezi ca ar reactiona atunci?
Am stat in tacere, privindu-ne in ochi, incercand sa ne citim gandurile.El rupse tacerea primul.
-Poate ca asta nu e comparatia ideala.Poate ar fi prea usor sa refuze coniacul.Poate ar fi trebuit sa transform alcoolicul nostru intrun dependent de heroina mai bine.
-Deci, ce spui este ca eu sunt macra ta de heroina?l-am tachinat, incercand sa mai inveselesc atmosfere.
Edward zambi repede, parand sa aprecieze efortul meu.
-Da, tu esti exact marca mea de heroina.
[...]
-Probabil ai crezut ca eram posedat.
-Nu intelegeam de ce.Cum puteai sa ma urasti atat de repede...
-Pentru mine, era ca si cum ar fi iesit un fel de demon din iadul meu personal cu scopul de a ma distruge.Aroma emanata de pielea ta...Am crezut ca o sa ma innebuneasca in ziua aceea.Intr-o singura ora, m-am gandit la o suta de moduri de a te ademeni sa iesi din sala cu mine, sa fim singuri.SI am luptat impotriva fiecaruia, gandindu-ma la familia mea, la ce le-as putea face.Trebuia sa fug, sa ma indepartez inainte sa rostesc cuvintele care te-ar fi facut sa ma urmezi...
[...]
-Eram ingrozit.Nu-mi venea sa cred ca ii pusesem pe toti in pericol pana la urma, ca m-am abandonat in mainile tale- tu, dintre toti oamenii.
[...]
-Bella, [...] tu esti acum cel mai important lucru pt mine.Cel mai important dintre toate.
[...]
-Tu stii deja ce simt eu, bineinteles, am spus intr-un final.SUnt aici...ceea ce inseamna in mare ca mai degraba as muri decat sa nu fiu cu tine.
[...]
-Nu te misca, sopti el, de parca nu inghetasem oricum deja.
Incet, fara sa isi ia ochii de la mine, se apleaca.Apoi, brusc, dar foarte bland, isi aseaza obrazul rece in scobitura de la baza gatului meu.Eram incapabila sa ma misc, chiar daca as fi vrut s-o fac.
[...]"

"[...]
-Pai...Facu o pauza,iar apoi restul cuvintelor au venit ca o avalansa.M-am decis ca din moment ce o sa ma duc in iad,mai bine o fac asa cum trebuie.
Am asteptat sa spuna ceva sa aiba sens.Secundele treceau.
-Stii ca nu am nici cea mai mica idee la ce te referi,am spus eu pana la urma.
-Stiu.Zambi din noi si apoi schimba subiectul.Cred ca prietenii tai sunt suparati pe mine ca te-am rapit.
-O sa le treaca.
Le puteam simti privirile gaurindu-mi spatele.
-S-ar putea totusi sa nu te mai dau inapoi,spuse el cu o sclipire malitioasa in ochi.
Am inghitit in sec.El rase.
-Pari ingrijorata.
-Nu ,i-am spus,dar,in mod ridicol,imi tremura vocea.Sunt surprinsa,de fapt...ce-a declansat toate astea?
-Ti-am spus,m-am saturat sa incerc sa stau departe de tine.Asa ca renunt.
Inca imi zambea,dar ochii lui de culoarea caramelului erau seriosi.
-Renunti?am repetat eu tulburata
-Da,renunt sa mai fiu bun.De-acum inainte o sa fac doar ceea ce vreau eu si fie ce-o fi!
[...]"

Voi incepe sa scriu cele mai frumoase pasaje din Amurg (adica vol.1),tot ce mi-a placut (si tie -my sis),tot ce e mai frumos si mai romantic :X:X:X:X
Si mi-am permis sa pun o poza cu mine si iuby k descriere pt Amurg
ENJOY :P:P:P
Kisses from the Printzess


Xonia - Someone to love you
Asculta mai multe audio Muzica

Cel mai tare trailer dintre toate :P
Bucurati-va de 6 minute de New Moon :X:X:X

De acum inainte voi incepe postarile twilight :D:D si fac asta pt my sis Kamy :X si pt alti iubitori Twilight:D